Bună! Sunt Iulia Pârlea – jurnalistă.
Cariera mea în media a început acum aproape 17 ani. În 2008 am pășit, timid, pentru prima dată în lumina reflectoarelor. A fost începutul unui drum pe care nu îl înțelegeam pe deplin atunci, dar pe care l-am urmat cu sufletul deschis.
Am început cu televiziunea, iar câțiva ani mai târziu am descoperit și radioul. La început nu știam sigur dacă acesta era locul meu. În timp, am înțeles că sunt cu adevărat pasionată de cuvânt — de felul în care o știre poate influența percepțiile, emoțiile și felul în care oamenii privesc lumea.
Pentru mine, cuvântul nu este doar un mijloc de comunicare. Este o responsabilitate. Tot ce am făcut în acești ani nu a fost doar o meserie, ci și o oglindă a propriei mele evoluții ca om.
Astăzi, fac parte din echipa Știrilor Pro TV, o redacție în care profesionalismul și umanitatea primează. În televiziune mi-am descoperit vocea, dar și puterea interioară de a merge mai departe, indiferent cât de provocatoare este viața.








Salut! Sunt Nick – voiceover artist, producător video și creator de conținut activ pe TikTok, Instagram, Facebook și YouTube.
Parcursul meu artistic a început în mod neașteptat pe băncile Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Brașov, unde am descoperit pasiunea pentru lumea audio-vizualului.
În 2001, la doar 19 ani, am pășit pentru prima dată în televiziune. De atunci, am urmat cursuri de dicție și jurnalism și am activat în roluri diverse: prezentator, reporter, voiceover și video editor.
Toate aceste experiențe mi-au oferit o fundație solidă și m-au ajutat să-mi dezvolt și să-mi rafinez abilitățile în domeniul media.